Suicidul este singura formă de deces care poate fi prevenită

WP_20170828_19_54_09_Pro

Cu toții ne confruntăm, la un moment dat, cu situații în care nu suntem ascultați, în care ne simțim pierduți și debusolați în legătură cu o preocupare reală, însă unele dintre aceste situații sunt critice și ar putea constitui tocmai diferența dintre viață și moarte. Unii dintre noi reușesc să facă față cu mai multă ușurință dificultăților de zi cu zi sau chiar a problemelor mai grave, dar în aceeași măsură, există oameni cărora le este greu să treacă peste neîmpliniri, despărțiri, deziluzii, minciuni, invidie, nedreptate. Pe unii îi ajută credința în Divinitate, pe alții, relațiile sociale, o călătorie departe de casă sau un cont bogat în bancă. Ideea este că fiecare dintre noi are modalități proprii, unice de a face față provocărilor. Din acest motiv, este necesară oprirea stigmatizării persoanelor care trec prin perioade atât de dificile, încât au sentimentul acut de înstrăinare de lume și de a fi neînțeleși până și de cei dragi lor. A-i judeca pe acești oameni pentru că se simt foarte triști, este echivalent cu a-i judeca pe pacienții care simt că nu pot respira din cauza astmului.

Pe de o parte, când o persoană se plânge că are dureri toracice, lumea reacționează grijuliu, se interesează de starea acelei persoane și încearcă să o ajute, inclusiv prin recomandarea unor medici sau clinici pentru a merge să se trateze cât mai urgent, astfel încât să se poată preveni un diagnostic fatal, precum infarctul. Pe de altă parte, din nefericire, nu putem spune că se întâmplă similar în cazul celor care susțin că au „dureri de suflet”, „inimă neagră”, „tristeți imense” sau „sentimente de pierdere a sinelui și de vid sufletesc”. În acea situație, oamenii tind să spună lucruri precum „lasă-l că doar vrea atenție”, „se plictisește și n-are de lucru”, „o să îi treacă, nimeni n-a murit din asta”, „e o persoană slabă, nu merită să ne batem capul cu prostiile lui”, „fiecare are probleme personale, dar lumea merge mai departe”. Aceste exprimări reflectă o prea puțină înțelegere a sufletului uman.

Prea puțin empatizăm: ne ferim să ne imaginăm cum se simte persoana de lângă noi, să ne transpunem „în pielea ei” preț de câteva minute și… să îi dăm dreptate. „Da, este teribil, teribil de rău că s-a întâmplat acel lucru. Probabil că și eu m-aș simți așa, dacă aș fi în locul tău, dar nu sunt, așa că pot, măcar, să îți fiu alături”. Cuvinte calde, care exprimă empatie, compasiune, înțelegere, toleranță… și încrederea că acea persoană se poate baza pe umărul nostru, la nevoie. Deci, că nu este singură în această luptă numită „viață”. Manifestarea preocupării și a disponibilității poate avea efecte miraculoase asupra stării de spirit: până și un zâmbet din partea unui străin ne poate face ziua mai frumoasă!

Indiferent de componentele sistemului nostru de valori, care este natural și vital să varieze de la o persoană la alta, un lucru este cert, și anume nevoia de a ne uni în încercarea de a combate acest fenomen îngrijorător, denumit sinucidere, iar a fi mai toleranți și mai înțelegători față de suferința umană – nu inimi împietrite – reprezintă una dintre soluțiile prin care putem preveni tentativele de suicid și suicidul finalizat.

Diana Pitei

SOS 0800 801 200