A FI VOLUNTAR ARPS

FotoMă număr printre voluntarii ARPS din prima generaţie, astfel că am deja un an şi două luni de când mă aflu la linie şi în acelaşi timp în această echipă bine sudată, ceea ce mă face să mă simt onorată. Şi spun onorată, deoarece ARPS mi-a dat şansa de a mă face utilă în contextul unor obiective cu adevărat nobile: Asistarea necondiţionată a personelor care se află într-o situaţie de criză reală. Munca în cadrul Alianţei este una deosebit de semnificativă pentru mine, contribuind necontenit la dezvoltarea mea atât profesională, cât şi personală. Chiar dacă la momentul înrolării mele în Alianţă deţineam studii de specialitate în domeniul sănătăţii mintale, având o serie de cunoştinţe teoretice, Alianţa m-a ajutat să construiesc pe aceste cunoştinţe, făcându-mă conştientă de unele aspecte pe care până atunci le-am trecut cu vederea. Venind în Alianţă cu backgoundul meu psihologic eram axată pe tratarea problemei, pe rezolvarea ei, pe identificarea unor soluţii imediate şi cât mai concrete posibil, pentru că altfel aveam senzaţia că omul aflat în nevoie va crede că nu am făcut tot ce ţinea de mine pentru a-l ajuta. Ei bine, munca treptată în cadrul Alianţei mi-a demonstrat contrariul, m-a dezvoltat enorm în această direcţie, punctându-mi că scopul primordial al asistării nu este de a găsi întotdeauna SOLUŢIA, ci de a a TEMPORIZA impulsul vătămător. Aceasta a fost prima şi cea mai importantă lecţie primită în cadrul Alianţei. Şi spun „cea mai importantă” deoarece m-a ajutat nu doar din punct de vedere profesional, ci şi din punct de vedere personal în relaţiile interumane de zi cu zi. Astfel că am descoperit că de cele mai multe ori nu contează numărul soluţiilor oferite sau gradul lor de eficienţă, ci simpla prezenţă, în acest context vorbesc de o prezenţă telefonică. Am descoperit că majoritatea oamenilor doresc să fie ascultaţi, doar ascultaţi şi nimic mai mult. Fără soluţii, opinii, raţionamente, ghidări şi aşa mai departe, ci doar să se audă ei pe ei spunându-şi problema sau povestea. O dată învăţată această lecţie, abilităţile mele de ascultare activă s-au îmbunătăţit considerabil. Iar lista abilităţilor dobândite sau îmbunătăţite prin intermediul Alianţei poate continua minute în şir. Pe lângă această dezvoltare profesională şi personală, satisfacţiile sunt unele pe măsură, când reuşitele noastre la linie sunt unele palpabile. Şi toate aceste aspecte se desfăşoară într-o atmosferă de colegialitate unită, în contextul căreia fiecare e dispus să ajute, să-şi aducă contribuţia într-un fel sau altul şi îm care fiecare învaţă de la fiecare. Toate aceste elemente subliniate m-au determinat ca la împlinirea celor 144 de ore la linie   moment când aş fi putut încheia colaborarea, să continui cu şi mai mult entuziasm.

Fraza care mă ispiră cel mai mult şi în acelaşi timp mă impulsionează în munca la linie este replica unei persoane din filmuleţul Alianţei: „Dacă treceţi prin infern, nu vă opriţi acolo!