Cum recunoaștem o persoană cu risc suicidar?

Majoritatea persoanelor ce contemplă suicidul transmit prin anumite comportamente intenția suicidară. Dintre aceste comportamente, enumerăm:

  • Retragerea, izolarea față de persoanele apropiate;
  • Pierderea interesului pentru activităţile zilnice și/sau probleme de concentrare a atenției;
  • Aspect exterior neglijent (haine, păr, igienă etc.);
  • Schimbări foarte mari ale stării de spirit de la un moment la altul;
  • Sentimentul de situație fără scăpare, fără speranță, disperare profundă;
  • Creşterea consumului de alcool /droguri / fumat / jocuri de noroc sau pe internet;
  • Schimbarea obiceiurilor zilnice, în special cele legate de alimentație și somn;
  • Comportamente riscante, autodistructive sau impulsive (consum de droguri, șofat fără măsuri de precauție);
  • Dăruiește obiecte personale valoroase, încheie diverse proiecte, clarifică situații neclare;
  • Pomenește mai des simptome ale corpului (dureri de cap, de stomac, oboseală permanentă, palpitații);
  • Schimbări ale felului de a fi, anxietate sau neliniște severă;
  • Preocupări mai filozofice și discuții mai dese legate de moarte, sensul vieții, violență, bunătate, ce lăsăm în urmă, ce se întâmplă după moarte, religie, spiritualitate;
  • Aluzii – “nu voi mai fi o problemă mult timp”, ”dacă nu mă nășteam” sau “dacă mi se întâmplă ceva …”;
  • Afirmații clare: “o să mă omor”, “ îmi doresc să mor”, “îmi doresc să nu mă fi născut”;
  • Procurarea mijloacelor de sinucidere, documentare despre metode suicidare;
  • Discuții de rămas – bun cu persoane apropiate / persoane cu care nu comunicaseră mai recent.

Dacă recunoașteți dintre comportamentele enumerate la Dv. sau la cineva apropiat, vă încurajăm să alegeți cât de repede posibil una dintre următoarele variante de a începe să povestiți despre situație: să vorbiți cu o persoană apropiată, cu un specialist (medic de familie, psiholog, psihiatru), să scrieți un mail la sos@antisuicid.com, să apelați între 7 seara și 7 dimineața TelVerde Antisuicid 0800801200

Există soluții! Acordați-vă un pic de timp și începeți să vorbiți despre ce vă frământă cu persoanele dornice și pregătite să vă susțină!