SENS şi SEMNIFICAŢIE

6A fost odată… se întâmplă acum şi se va mai întampla mult timp de acum înainte. E o poveste reală, contemporană, cu oameni aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte pe de o parte, şi cu mine şi alţi voluntari dornici de a ajuta, pe de altă parte. Activitatea mea în cadrul Alianţei s-a născut într-o frumoasă zi de octombrie a anului 2013, iar prima gardă am avut-o într-o zi de februarie a anului 2014. Lucrurile s-au întâmplat simplu: din dorinţa de a fi utilă celuilalt într-un mod necondiţionat, de a dărui ceva din mine altuia şi de a lucra într-o echipă de voluntari dedicaţi mângârierii sufletelor celor aflaţi în suferinţă, şi totodată într-un grup de oameni minunaţi, dornici de a face bine, implicaţi, creativi, ingenioşi, dar mai ales, altruişti, care dăruiesc din suflet, pentru fiecare suflet, şi a căror apreciere are pentru mine o valoare motivaţională inedită. Dacă înainte experienţele de zi cu zi dădeau calitate vieţii mele, acum, experienţele din fiecare gardă simt că dau sens vieţii mele şi semnificaţie rolului meu în societatea în care trăiesc.

În calitate de actual absolvent al studiilor de psihologie, pot să spun că pentru mine voluntariatul la linia telefonică antisuicid este o formă de terapie autoadministrată. Mă simt inspirată şi stimulată psihic de faptul că pot să fac o schimbare în viaţa unui om al cărui sistem de iluzii, clădit ca alternativă la o realitate insuficientă pe care o trăieşte, îi este zguduit. Activând la linia telefonică am învăţat că o schimbare reală în viaţa unui om aflat în suferinţă uneori înseamnă o schimbare de strategie. Care vine la pachet cu un salt al perspectivei: de la blamarea celorlalţi sau a împrejurărilor la asumarea propriilor alegeri. Iar fiecare alegere implică o altă renunţare.

În primele gărzi, inevitabil, primul impuls a fost o virusare emotională a neputinţei când pentru oamenii ce căutau întreruperea durerii, idea morţii părea mai degrabă o soluţie decât o ameninţare şi considerau moartea un loc fermecat al păcii. Dar treptat mi-am dat seama că în abisul întunericului uneori răsare lumina iar în tumultul furtunii oamenii pot găsi pacea, când confruntându-se imaginar cu moartea iminentă, se propulsau în înţelepciune şi spre o nouă profunzime a existenţei care se dovedea încă a merita să fie trăită.

Totodată am înţeles că povestea unui om poate fi povestea multora şi fiecare dintre noi are o poveste de spus… cu bucurii, cu încercări, cu împliniri şi dezamăgiri. Iar fiecare om merită să fie ascultat şi cunoscut, merită să i se acorde atenţie, încredere, respect, să fie tratat cu căldură şi cu blândeţe… pentru că nu mulţi sunt cei care ştiu ce dureri ascunde în suflet şi ce lupte duce cu viaţa.

Voluntariatul la linia telefonică m-a învăţat că uneori succesul este o stare interioară, alteori singura soluţie reală este trăirea momentului prezent, aşa cum este el, iar de cele mai multe ori, eliberarea apare din acceptarea a ceea ce este în clipa prezentă. Şi odată cu acceptarea apare evoluţia. Pe tot parcursul activării la linie mi s-a oferit posibilitatea de a-l vedea pe celălalt fără să-l judec şi fără să am dorinţa de a comenta sau de a-l sfătui, ci doar să mă raportez la el cu iubire şi înţelegere, şi să recunosc că şi el are propria cale de viaţă, la fel ca şi mine sau ceilalţi şi să manifest înţelegere şi empatie pentru ceea ce i se întâmplă şi pentru ceea ce trăieşte şi mi-a dat puterea de a rămâne în prezentul său fără ca sinele meu să vrea să fugă deoarece poate uneori nu-i place ceea ce aude.

Au fost experienţe unice şi trăiri greu de descris în cuvinte care mi-au oferit lecţii de viaţă şi amintiri, care m-au dezvoltat nu doar personal cât, mai ales, profesional. Şi cred cu tărie că vor fi şi alte experienţe la fel de revelatoare care-mi vor oferi oportunitatea de a-mi valorifica potenţialul şi de a continua să mă dezvolt armonios alături de echipa de oameni frumoşi în care mă aflu.